miercuri, 5 august 2015

Versuri despre griji


Grijă

Să ai grijă de tine!
Da, să-ţi faci pantofii
sau să-ţi citeşti cartea.
Să-ţi cureţi dinţii cu tot cu spaţiile interdentare
şi să cauţi răspuns la tot ce te doare!
Să-ţi aduci aminte că noi
vom deveni ei!
Să ai grijă de tine!
Să bei apă şi să mănânci proteine
şi să încerci să laşi ca urmare:
răspuns la tot ce te doare! 
Să ai grija de tine!
Să aprinzi din când în când lumânarea,
să mai laşi ţigările şi să alergi spre bine.
Să spui răspunsul la tot ce te doare şi celor ce nu sunt cu tine!
Să mănânci acizi graşi nesaturaţi,
 legume şi fructe bogate în antioxidanţi, minerale şi vitamine.
Să ai grijă de tine!
Să-ţi umpli paharul câteodată,
să vorbeşti şi să cânţi şi să te bucuri, de ziua de astăzi,
 de ziua de mâine!
Să înveţi cum să înveţi şi
să ai grijă de tine!  

Care îţi sunt grijile?
Numai bine!

3 comentarii: